|
|
|
| Scris de Manager |
| Miercuri, 10 Martie 2010 22:03 |
|
REALIZĂRI pentru dezvoltarea bazelor sportive de fotbal din judeţul Arad Asociaţia sportivă Crişul Alb Şicula şi-a propus ca obiectiv, în anul competiţional 2008-2009 promovarea din campionatul judeţean „Onoare” seria B în Liga 4. După confruntări cu echipe puternice, la acest nivel, în final a reuşit să se claseze pe primul loc. Bucurie mare. Şi-au adus contribuţia la acest succes domnul primar Aurel Radiţa, o parte din consilierii locali şi cel mai important fiind finanţatorul echipei domnul Dănuţ Bolcu şi nu în ultimul rând susţinătorii echipei care-i însoţesc unde se deplasează cu mult entuziasm. Pe lângă bucurie a apărut şi o dezamăgire. Terenul de joc nu a fost amenajat pentru Liga 4 şi la omologare nu s-a încadrat în cerinţele minime. În aceste condiţii conducerea echipei a hotărât să închirieze terenul Armonia din oraşul Ineu. Pe parcursul turului s-au făcut eforturi pentru punerea la punct a terenului din Şicula pentru ca din retur echipa să poata evolua acasă. Am vizitat terenurile de fotbal din Şicula, din satul Gurba şi din satul Chereluş care aparţin de primăria Şicula constatând că domnul primar Radiţa se preocupă ca cele 3 echipe să dispună de condiţii dintre cele mai bune. Felicitări domnule primar pentru respectarea promisiunilor făcute în campania electorală. În concluzie constatarea este pozitivă; am convingerea că activitatea fotbalistică a celor trei echipe subordonate primăriei Şicula va continua şi se vor pune în valoare condiţiile financiare şi materiale, în conformitate cu Legea 69/2000. Felicitări încă odată domnului primar, domnului Bolcu şi tuturor celor implicaţi în această frumoasă activitate pentru sănătatea celor care practică fotbalul, indiferent de vârstă. „Fotbal pentru toţi !” Cu stimă şi consideraţie, Preşedintele AJF Arad, Nicu Selejean 10.03.2010 |
| Ultima actualizare ( Miercuri, 10 Martie 2010 22:06 ) |





