|
|
|
| Scris de Manager |
| Luni, 18 Ianuarie 2010 00:55 |
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ Pentru încălcarea Statutului şi a regulamentelor în vigoare elaborate de AJF Arad în calitate de preşedinte al asociaţiei Nicu Selejean pe propria răspundere declar următoarele: 1.Dezaprob fără rezerve atitudinea celor care cu bună intenţie vor să dezbine conducerea asociaţiei. 2.Resping declaraţia domnului Mircea Toderici (mai puţin dorinţa de a candida la funcţia de preşedinte al AJF) care împreună cu Juşcă, Vătran şi Şandor au ajuns la concluzia că nu mai sunt compatibil cu funcţia de preşedinte al AJF Arad. De ce? Pentru că mi-am făcut datoria solicitând schimbarea unor persoane neprofesioniste din componenţa comisiei judeţene a arbitrilor de fotbal?!? 3.Deasemenea resping folosirea de către domnul Toderici Mircea pentru a propune în Biroul Executiv al AJF Arad modificarea datei alegerilor pentru funcţia de preşedinte al AJF a domnilor Juşcă şi Vătran. Domnule Toderici Mircea îmi permit să vă spun că nu cunoaşteţi prevederile Statutului AJF aliniat la Statutul FRF sau dacă-l cunoaşteţi cu mâna celor doi împroşcaţi cu noroi împotriva mea!? 4.Precizez că dumneavoastră nu sunteţi declarat candidat la funcţia de preşedinte al AJF Arad deoarece nu sunteţi validat de comisie. Din nou declaraţie care nu se încadrează în lege. Aberaţie. 5.De ce nu informaţi opinia publică cu intenţia de a restructura asociaţia care după părerea mea funcţionează după Legea 69/2000 şi aliniată la Statutul FRF cu Statutul AJF Arad. Vom vedea părerea afiliaţilor asociaţiei cât de curând. 6.Precizez şi doresc să informez corect opinia publică că, în AJF, comisiile de specialitate funcţionează după regulamentul de aplicare a Statutului, regulamentul de aplicare a ROAF mai puţin regulamentul de funcţionare a comisiei judeţene a arbitrilor de fotbal apărut în luna septembrie 2009, elaborat de Comisia centrală a arbitrilor care trebuia aplicat imediat. Dacă va fi cazul am să informez CCA (Comisia Centrală a Arbitrilor). 7.În Statutul AJF avizat de FRF şi aprobat de Adunarea Generală a asociaţiei la art. 39-Directorul General-la punctele 1 şi 2 se prevede: 1.Preşedintele propune spre aprobare Adunării Generale persoana care urmează să ocupe funcţia de Director General. Aşa am procedat, regret, deoarece am primit reproşuri din partea persoanelor din conducerea administraţiei, a unor observatori (oficiali) precum şi din partea unor conducători de cluburi şi asociaţii sportive. 2.Directorul General are următoarele atribuţii principale: a)Reprezintă şi angajează legal Asociaţia Judeţeană de Fotbal prin (atenţie) delegarea de competenţă a preşedintelui, potrivit competenţelor acordate prin prezentul Statut. b)Participă, fără drept de vot, la toate şedinţele Adunării generale, Biroului Executiv şi Comitetului de urgenţă. c)Organizează şi conduce activitatea curentă a AJF Arad. d)Elaborează Raportul de activitate anual al AJF Arad, în colaborare cu secretarul general. Raportul a fost conceput şi aprobat de Adunarea generală anuală împreună cu secretarul Ardelean Nicolae. e)Elaborează Proiectul bugetului anual de venituri şi cheltuieli şi Proiectul planului anual de activitate a AJF Arad. L-am întocmit împreună cu Trezorierul AJF şi secretarul general AJF Arad. f)Încheie, în numele şi pe seama AJF Arad, contracte între AJF Arad şi organele administraţiei publice locale şi alte persoane juridice şi fizice. Le-am realizat personal pentru binele fotbalului judeţean.8.Directorului General în perioada de la numirea în funcţie, timpul i-a permis să se ocupe de activitatea arbitrilor, făcând delegările şi când a fost preşedinte al CJA şi mai grav de când a fost numit Director General, sfidând prevederile Statutului, art. 39.9. Am solicitat schimbarea a două persone din funcţia de preşedinte a domnului Şandor care nu vrea să înţeleagă că nu se subordonează Directorului General Toderici ci AJF Arad iar administrative preşedintelui AJF şi a secretarului comisiei Dumitru Florin pentru faptul că este arbitru active şi nu poate face parte din comisie mai ales după circulara FIFA din 2001. 10.Rog pe Directorul General al AJF Arad să-şi retragă declaraţia murdară dată cotidianului “Jurnal de Arad” din data de 05.01.2010 şi în ziarul “Observator” din data de 04.01.2010 deoarece o consider defăimare care se încadrează în acţiune judecătorească. 11.Comisia judeţeană a arbitrilor are nevoie de un preşedinte autoritar şi de un secretar capabil să pună în aplicare RODAA-ul arbitrilor de fotbal nu activ ci unul cu experienţă din cei foşti arbitri de fotbal. 12.Solicit Biroului Executiv al comisiei judeţene a arbitrilor următoarele: -Răspuns în scris la plângerea făcută împotriva arbitrului Butunoi în urma afirmaţiei denigratoare la adresa subsemnatului:-Rejudecarea memoriului depus de preşedintele AS Şiriana Şiria. -Rejudecarea sau analizarea cazului de încălcare gravă a prevederilor RODAA la jocul dintre Avântul Tîrnova-Crişul Chişineu Criş unde am fost apostrofat şi jignit de o parte dintre spectatori. Am informat pe domnul Şandor Ioan. De ce nu s-au luat măsurile ce se cuveneau? -Răspuns din partea Biroului la cele 8 cazuri de lovire a arbitrilor mai ales că un arbitru a declarat comisiei de disciplină că aşa a primit dispoziţie de la o persoană care în turul de campionat nu avea dreptul să dea o asemenea dispoziţie. 13.Am informat pe site-ul AJF că la întoarcerea de la Braşov din data de 13-14.01.2010 de la întâlnirea cu preşedinţii de AJF-uri din ţară că voi face o declaraţie prin care să lămuresc lucrurile urâte apărute în presă chiar în timpul sărbătorilor creştineşti. Domnule Toderici am soţie, mulţi nepoţi, multe neamuri, mulţi prieteni, membrii afiliaţi, oficiali, specialişti, oameni care mă cunosc în afara sferei fotbalistice. Ce te-a determinat? Sunt convins că nu o să dai un răspuns. Răspunsul adevărat l-au dat cititorii şi membri afiliaţi. Un om care doreşte o funcţie prin mijloace neortodoxe.Am considerat că între noi a existat o colaborare loaială, dreaptă, cinstită, onestă dar m-am înşelat. Despre colaborarea noastră dumneavoastră aţi informat pe cei din conducerea AJF Timiş (de ce?) acum şi dumnealor au rămas profund dezamăgiţi. Afirm acum chiar a căzut convenţia. Vorba unui ziarist „pisica a fost ruptă în două dar a murit”. 14.La Braşov am purtat multe discuţii cu domnul Patriţiu Abrudan vicepreşedinte al Comitetului Executiv al FRF şi preşedinte al comisiei în relaţia FRF-AJF-uri şi în final, dacă AJF Arad are probleme, indiferent în ce litigiu, să-l invit la Arad.Am discutat şi cu secretarul general al FRF şi cu Directorul general Ionuţ Lupescu cărora le-am solicitat sprijin financiar pentru definitivarea lucrării de renovare a sediului şi pentru un proiect care nu-l anunţ deoarece nu este aprobat de Biroul Executiv al AJF Arad. Dacă domnul Toderici Mircea nu retrage defăimarea până în data de 21.01.2010 la adresa mea şi a jignirii membrilor comisiilor de specialitate numite de conducerea AJF Arad la care şedinţă a votat şi reprezentantul comisiei judeţene a arbitrilor fiind prezent şi domnul Director General. Ştiu un singur lucru că realizările şi eşecurile aparţin echipei, am să-l solicit pe domnul Patriţiu Abrudan pentru data de 23.01.2010 să cerceteze aceste cazuri deosebit de grave, pentru a informa Comitetul Executiv al FRF din data de 25.01.2010. 15.Cu această ocazie informez opinia publică de ce domnul Director General al AJF i-a ales pe Scridon, Leo Sfâra, Berar. Aceşti ziarişti mă defăimează, calomniază, să precizez: -în comunicatul de presă înaintat de comisia juridică a AJF Arad în data de 02.05.2001 care nu a fost publicat nici în prezent, prin decizia penală nr. 155 din 15.06.2000 a Tribunalului Arad, Scridon Daniel a fost condamnat la 1.000.000 lei amendă, 1.000.000 lei daune morale şi 2.500.000 lei cheltuieli de judecată, în favoarea părţii vătămate Selejean Nicu. -prin sentinţa penală nr. 168 din 17.04.2001 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă, a fost condamnat Sfâră Leonard la 10.000.000 lei amendă şi 20.000.000 lei daune morale în favoarea părţii vătămate Selejean Nicu.Atunci am declarat că voi şi vom acţiona în instanţă toate persoanele care vor denigra şi calomnia, prin presă sau alte mijloace, persoane ce muncesc în structura de conducere a AJF Arad. Berar Daniel mă are la „rânză” pe motivul (aşa crede el) că am fost prezent în sala de şedinţă în momentul când se judeca cu o persoană din conducerea AJF Arad care l-a acţionat în instanţă. La procese pot participa persoane chiar dacă nu sunt implicate în proces. În cazul tău în sală au fost prezenţi şi alţi ziarişti. Am făcut şi prezentarea acestui ziarist din dorinţa de a informa câtă răutate şi lipsă de credinţă, de respect faţă un om care munceşte pe teritoriul judeţului din 1959 fără întrerupere, pentru binele fotbalului din judeţul Arad. Am pregătit în judeţ echipele Gloria Ineu (Armata), Victoria Ineu, Dacia Beliu, Gloria Cermei, Unirea Sîntana. În perioada 1959-1989 aceste echipe le-am pregătit din pasiune pentru perfecţionarea jucătorilor, fără să fiu plătit. Cine vrea să verifice, consider că sunt un caz unic, o poate face la cluburile unde am activat. Ce părere, dacă aveţi o părere consistentă Scridoane, Sfârâilă, Berilă ??? Consider domnule Toderici că greşeala nu se uită nu se iartă. În municipiu avem ziarişti cu multă credibilitate şi apreciaţi de cititori. Cu Scridon, Sfâră şi Berar nu câştigi funcţia de preşedinte.Cei care au drept de vot vor cântări promisiunile cu realizările profesioniştilor din cadrul AJF Arad.Sper ca această declaraţie va fi luată în serios, în seamă, cu măsurile regulamentare şi statutare. Această declaraţie va fi trimisă şi la membrii afiliaţi. Să fim sănătoşi. PREŞEDINTE AJF ARAD, Nicu Selejean 17.01.2010 |
| Ultima actualizare ( Marţi, 19 Ianuarie 2010 01:06 ) |





